Dincolo de cărți

The Art of Asking

Am terminat-o acum ceva timp și încă mă bântuie. Da, e genul de carte despre care pot spune că deja m-a schimbat puțin. Cine știe cum va fi peste niște ani? Cu o voce all over the place, cu forță și vulnerabilitate, Amanda Palmer te lovește sau, mai bine spus, m-a lovit până în cele mai întunecate colțuri ale ființei. Și-a picat la fix. ‘Cause timing is everything, nu-i așa?

De ceva vreme nu prea mai știu de unde s-o (mă) apuc. Văd cum se deconstruiesc tot felul de idei pe care le aveam, despre mine, despre lume, despre percepțiile în care trăiam și trăiesc, în alte cuvinte, văd cutiuțele în care am ales să stau, mai mult sau mai puțin conștient. Iar Amanda e o întreagă poveste trăită despre cum să dărâmi cutiuțele, ce-i drept, întotdeauna apar altele, dar sunt mai spațioase, mai încăpătoare, au pereți de sticlă etc.  

Am tot pus sub semnul întrebării ”discursurile despre sine” pe care le-am repetat în ultimii ani. Încă nu îmi dau seama ce rămâne și ce nu din acest ego. E work in progress. Procesul e abia la mijloc (nu știu de ce îl simt așa?), așa că o să urmeze probabil și limpezirea la un moment dat. Sper. Doar tre’ să umplu și golurile rămase cu ceva, niște paie, niște cusături, un nou ego peticit și shiny. Dar ce-i clar, când o să fiu mare, Amanda vreau să fiu. Ea și Iepurele de Catifea.

Până atunci… Hello, Fraud Police! ^_^

”The Fraud Police are the imaginary, terrifying force of ‘real’ grown-ups who you believe – at some subconscious level – are going to come knocking on your door in the middle of the night, saying:

We’ve been watching you, and we have evidence that you have NO IDEA WHAT YOU’RE DOING. You stand accused of the crime of completely winging it, you are guilty of making shit up as you go along, you do not actually deserve your job, we are taking everything away and we are TELLING EVERYBODY.”

Leave a Reply