Dincolo de științe Proiecte crețe

5 exerciții pentru flow și creativitate

Toamnă-vară și liniște. Muultă liniște. În exterior, cel puțin, zilele nu se hotărăsc dacă să fie calde, reci, nostalgice sau astenice. În interior, însă, după cum o arată și tăcerile de aici, o toamnă anxioasă își face simțită prezența.

Așa că, dacă neliniștile existențiale își fac de cap în corpul și mintea mea, e vreme bună de a scoate pe ”foaie” una-alta. Și m-am gândit să vă împărtășesc dintre tacticile cu care îmi provoc muzele, atunci când au toane.

Mai jos veți găsi, deci, 5 exerciții pentru flow și creativitate aka să ne adunăm the creative juices și să le folosim cât mai mult:

1. Haiku

O formă de poezie tradițională japoneză, cu o structură fixă de 3 versuri – 5x7x5 silabe – și scrisă mereu la prezent (a fi în aici și acum), un ”călugăr” budist ca părinte (Matsuo Bashō) și o invitație la a medita activ, fiind atent la fiecare detaliu din exteriorul și interiorul tău deopotrivă:

Magnolia stă

În copacul alb –

Serenitate.

un mic haiku pe care l-am scris recent

Ce poți face cu asta? De câte ori faci o plimbare, călătorești sau, pur și simplu, tranzitezi locurile în care trăiești, descoperă un detaliu din exterior (copac, clădire, ușă, insecte, animale, ziduri, magazine sau mai știu eu ce) și întreabă-te cum te face să te simți.

Apoi, joacă-te cu formatul de haiku. Mai multe despre asta și în articol.

2. Poveste în 6 cuvinte

For sale: baby shoes, never worn.

atribuită lui Hemingway, una dintre cele mai celebre povești în 6 cuvinte

Ficțiune flash sau esență de poveste – povestea în 6 cuvinte te ajută să înțelegi foarte clar schimbarea de status quo ce are loc sub ochii tăi, viața care nu mai e la fel pentru un personaj sau altul. Sau poate pentru tine.

Cum poți spune o poveste în 6 cuvinte? Gândește-te care e conflictul, folosește verbe și arată acțiunea implicită, gândește-te la personaje și creează un nucleu de intrigă, joacă-te. Și încearcă să scrii cât mai multe într-un timp limită, să zicem 10-15 minute 🙂

O resursă simpatică aici.

3. Un fel de fluxul conștiinței + mindfulness

Pune cronometrul să sune după 15 minute. Ia o foaie de hârtie și un pix/creion/stilou. Așează-te la masă și scrie neîntrerupt, orice îți trece prin minte.

Singura regulă? Nu ai voie să ridici pixul de pe foaie aka să te oprești. Scrie litere indescifrabile, cuvinte inventate, un șir întreg de nu știu, nu am chef, habar n-am. O să vezi că după un timp cuvintele vor începe să curgă singure în fraze coerente.

De ce să facem asta? Pentru că ne obligă să fim prezenți în mintea noastră, să observăm, să ne punem ordine în idei, deși aparent nimic nu are noimă.

4. Plimbări pe drumuri noi

Un alt mod de a-ți provoca muzele este, bineînțeles, schimbarea. Iar cât se poate de la îndemână este drumul pe care îl parcurgem zi de zi școală/birou/cumpărături etc.-casă și înapoi. Ce ar fi să îl schimbăm? Să descoperim o rută nouă, neexplorată până acum.

Pentru mine a funcționat de fiecare dată, m-a făcut să ies din automatisme și rutină și să privesc în jur, pe bune. Apropos de #priveștecerul. Cerul, norii sau lipsa lor, oamenii care merg pe noua străduță descoperită, casele și blocurile care par din altă poveste și tot așa.

Vă garantez că inspirația își va face simțită prezența.

5. Eulogiu

Tocmai am terminat de citit A. Viloldo și a sa Courageous dreaming, iar dincolo de combinația fascinantă de antropologie și șamanism, am descoperit mai multe exerciții de scriere pentru a-ți redefini povestea.

Iar cel mai mult mi-a plăcut, recunosc, acest exercițiu care pare macabru, dar care este de fapt o invitație de a-ți descoperi viziunea despre lume și implicit povestea pe care o spui despre tine.

Culmea e că eu am mai făcut acest exercițiu într-un atelier, acum peste 10 ani, și m-am bucurat să îl redescopăr cu mintea de acum 🙂

Așadar, după cum îi spune și numele, provocarea e să îți imaginezi că nu mai ești și să scrii despre tine din exterior, un eulogiu care îți celebrează amintirea + tot ce ai lăsat în urmă. Un mod de a te privi în oglindă și a înțelege ce vrei tu, până la urmă, de la viața asta.

Bonus: puteți fi oricât de creativi, mai ales că imaginația și muzele vă pot arăta pe ce drumuri să o mai apucați 😉

Acestea au fost 5 dintre cele mai recente cu care eu îmi tot fac mâna. Aici mai găsiți încă pe atât. Voi aveți vreun exercițiu preferat?

Leave a Reply