Dincolo de mine

Despre tatuaje și alte fericiri

La 25 de ani l-am făcut pe primul.

A pornit de la ideea de ”destin”, căci eram în căutări și voiam ceva concret, care să marcheze că drumul e lung și am parcurs abia un sfert din el. (Hopefully!)

De la ceva mic, simbolic, reprezentativ pentru momentul în care mă aflam, dar de care să nu mă plictisesc, a crescut într-un cireș japonez, cu proporțiile de aur ale Copacului Vieții și cu 2 kanji: vis + destin, ”desenate” în negativ.

Acum, aproape 7 ani mai târziu, simt că se coace următorul. Bine, îl tot coc de vreo 4 ani cel puțin, dar cumva nu s-a așezat în formă. Încă. Dar știu că va continua povestea și va avea o atmosferă totemică.

În aceeași notă, mi-am amintit și de această carte: Trupuri subversive, citită acum niște ani, care punctează nevoia de a avea aceste picturi pe piele, culturile din spatele practicilor și cum s-au transformat de-a lungul istoriei.

Nu mai țin minte de unde a plecat primul impuls în cazul meu și cât de subversivă am vrut să fiu :)) Cunoscându-mă aș zice că e mai mult despre a fi decât despre a contracara orice, iar acum știu că impulsul ține de un reminder grafic pe care vreau să îl am pe corp – in flow we trust tradus în forme geometrice și sigilii vechi.

Dar să vedem ce se coace…

Leave a Reply